TEST: 1.500 km cu BMW 420d xDrive prin România – până în Bucovina şi înapoi, via Transrarău

În a doua jumătate a lunii iulie am urcat la volanul unui BMW Seria 4, o maşină pe care urma să o conduc aproape două săptămâni. Eram familiarizat cu maşina, însă nu mai condusesem niciodată o variantă atât de pământeană cum e 420d – cu motor diesel de 2,0 litri cu 190 CP, tracţiune integrală xDrive şi transmisie automată cu opt trepte. Ştiam de ce e în stare şasiul coupe-ului german, fiind familiarizat cu animăluţul numit M4, însă eram curios să văd ce înseamnă să foloseşti un coupe diesel în fiecare zi în România.

Fireşte, pentru că mi s-a permis să folosesc atât de mult timp maşina (de obicei, maşinile de test se împrumută pentru trei zile), nu am rămas doar în Bucureşti în împrejurimi. În schimb, am pornit către Bucovina, locul în care am copilărit şi în care mă întorc de fiecare dată cu drag.

Dar înainte de a trece pe sub semnul imens pe care scrie „Bine aţi venit în Bucovina”, am avut de înfruntat, pentru a nu ştiu câta oară, binecunoscutul E85. Drumul cu o bandă şi jumătate. Semiautostrada Bucureşti-Moldova. Spune-i cum vrei, tot n-o să schimbe cu nimic realitatea: un drum periculos şi prost gândit, care trece prin toate localităţile posibile şi imposibile, ceea ce duce la un timp de călătorie de opt ore pentru puţin peste 500 km parcurşi. Cu alte cuvinte, o eternitate pentru secolul al XXI-lea.

Drumul European 85, dimineaţa devreme

Dar timpul a trecut, parcă, altfel la volanul Seriei 4. Am mai făcut drumul ăsta şi cu alte maşini, iar toate au fost ok, dar mi s-a părut că în coupe-ul ăsta m-am simţit cel mai bine.

Habitaclul e foarte silenţios, deşi motorul de sub capotă devine mai zgomotos decât ar trebui pe la 3.000 rpm, iar scaunele cu reglaje manuale au fost surprinzător de confortabile – mai confortabile decât scumpeturile cu o sumedenie de reglaje electrice şi tapiţerie din piele. Dar nu e totul perfect, fiindcă BMW s-a încăpăţânat să folosească o manetă cu arc pentru reglarea spătarului, ceea ce nu e ideal. Aş fi preferat o roată, care e mai precisă şi îţi permite să-ţi găseşti mai repede poziţia ideală la volan.

Totodată, după 1.500 km parcurşi prin ţărişoara noastră dragă, mi-am dat seama că materialul folosit pentru cotiera centrală din faţă e tare. La început nu mi-am dat seama, dar după 500 km cu cotul drept pus la odihnă ocazional pe cotieră, trebuie să spun că era nevoie de mai mult burete ascuns sub pielea care acoperă plasticul.

Interiorul e construit excelent, cu materiale foarte bune şi scaune confortabile (în cazul maşinii de test)

În rest, numai de bine. De fapt, chiar vorbeam cu colegii din redacţie, după ce m-am întors în Bucureşti, că nu prea poţi să le reproşezi mare lucru celor de la BMW dacă te uiţi la gama lor actuală. Sigur, o să existe tot timpul comentarii negative referitoare la Seria 2 Active Tourer, Seria 5 Gran Turismo sau i3, dar adevărul este că toate sunt maşini bune în felul lor. La fel şi Seria 4.

În dimineaţa în care am plecat din Bucureşti, am umplut portbagajul cu genţi, pungi şi cutii de pantofi, dar am realizat abia când am ajuns la destinaţie cât de multe au intrat acolo, după ce am început să le scot.

Pe hârtie, portbagajul are 445 de litri, iar asta înseamnă că e cu doar 35 de litri mai mic decât la fratele său cu patru portiere, Seria 3. În lumea reală, după cum se poate vedea şi în poză, e suficient de mare pentru un concediu de o săptămână pentru două persoane. Şi eu nu pot să cer mai mult de la un coupe de dimensiuni medii.

Haine, mâncare, pantofi, ghiozdan foto şi altele. Toate au încăput la fix în portbagaj

După 777 km, a venit vremea pentru prima (şi singura) adăpare cu motorină. Pe computerul de bord era afişat un consum mediu de 6,5 l/100 km, în vreme ce viteza medie a fost de 50,5 km/h. Un consum foarte bun, obţinut – e drept – mai mult în regim extraurban, însă trebuie să ştii că prin oraş nu trece de 10 l/100 km.

Înainte să alimentez, ecranul din spatele volanului îmi spunea că mai pot să fac vreo 150 km, iar asta se traduce într-o autonomie maximă reală de peste 900 km, ceea ce e nemaipomenit, mai ales dacă faci drumuri lungi.

Transrarăul cu BMW 420d xDrive

Unul dintre scopurile călătoriei mele în Bucovina a fost parcurgerea Transrarăului, drumul montan care oferă acces rapid şi uşor către rezervaţia naturală Pietrele Doamnei şi leagă localităţile Pojorâta şi Chiril din judeţul Suceava. Noi am scris un mic material despre inaugurarea bucăţii care porneşte din Pojorâta, însă acum se lucrează şi la partea care urcă din Chiril.

Eu am pornit din Chiril. Până acolo, drumul Drumul Naţional 17B e departe de a fi perfect, însă am observat că gropile care îţi puteau face viaţa un coşmar în trecut au fost acoperite cu asfalt. Pe scurt, a fost mai bine decât mă aşteptam.

Aşa arată traseul Transrarăului. Parcurgerea lui durează în jur de 40 de minute

După ce treci de indicatorul ruginit pe care scrie „Mănăstirea Rarău 8 km” şi de podul care trece peste Bistriţa, trebuie să virezi la stânga pe DJ175A, unde lucrurile se schimbă în bine. Şoseaua e asfaltată recent, iar calitatea este foarte bună.

Drumul şerpuieşte printre casele oamenilor la început, iar apoi întră în pădure, unde îşi face loc printre copacii care îţi oferă umbră şi răcoare în după-amiezile călduroase de vară. În ziua în care am pornit eu către Transrarău, cerul era de un albastru pur, cu doar câţiva nori risipiţi, care arătau ca nişte petice cusute ca să nu se rupă albastrul.

Pe porţiunea dintre Chiril şi Pietrele Doamnei, drumul arată cam aşa

În Vatra Dornei, computerul de bord îmi spunea că temperatura de afară e de 28 de grade Celsius, dar odată ce am început urcarea către Pietrele Doamnei, valoarea a scăzut destul de rapid la 18 grade.

E un drum destul de periculos, fiindcă asfaltul e îngust şi nu prea încap două maşini una lângă alta, iar în foarte multe curbe nu ai vizibilitate, aşa că trebuie să mergi încet. Dar nu e rău, fiindcă poţi să deschizi geamul, să opreşti sistemul audio şi să te bucuri, pur şi simplu, de natură.

Când ajungi la intersecţia unde poţi să faci la dreapta ca să ajungi la Pietrele Doamnei, drumul se lăţeşte şi are o bandă pe sens, iar vizibilitatea e mult mai bună. Pe coborâre, nu e cine ştie ce distracţie, dar m-am întors în altă zi şi am făcut porţiunea din Pojorâta până sus, pe urcare, şi trebuie să spun că e pur şi simplu superbă.

Umorul românesc nu lipseşte nici în pădure

Calitatea asfaltului e excelentă (că doar e nou, nu?), curbele sunt de toate felurile, iar peisajul te unge pe suflet cu cea mai bună alifie dintre toate: natura.

Mai jos poţi să vezi un videoclip în care am filmat tot drumul, din Chiril până în Pojorâta, ca să te convingi de tot ce am zis până acum.

Pe serpentinele de pe Transrarău şi de pe pasul Mestecăniş, motorul diesel de 2,0 litri şi-a făcut treaba cu vârf şi îndesat, iar sistemul de tracţiune integrală xDrive a devorat asfaltul cum nu se poate mai bine – odată ce treci în modul Sport, simţi cum toată maşina se încordează, parcă, pregătindu-se de kilometrii care o aşteaptă.

Scaunele acoperite cu stofă m-au ţinut locului pe toate virajele abordate cu entuziasm, susţinerea laterală fiind foarte bună, iar transmisia automată s-a comportat la fel de bine ca oricând, cu schimbări rapide şi line, indiferent de modul ales (automat sau manual).

Concluzii, după 1.500 km

Am ajuns pe toate felurile de drumuri cu maşina asta numită BMW Seria 4 şi nu m-a dezamăgit. Am avut aşteptări mari de la ea, iar în final mi-a dovedit că poţi să trăieşti în fiecare zi cu un coupe diesel în România. De fapt, e o maşină pe care o recomand oricui cu căldură, fiindcă e sportivă şi practică în acelaşi timp – o combinaţie pe care mulţi vor să o atingă, dar puţini reuşesc.

Ajuns înapoi în Bucureşti, spatele şi şezutul au fost în stare perfectă după drumul de întoarcere, iar consumul final a fost de 6,4 l/100 km, cu un Transrarău şi jumătate la activ. Eu cred că e o valoare excelentă, pentru o maşină căreia nu prea am ce să-i reproşez.

Acum, cine are 62.000 de euro?

Datele tehnice ale modelului testat, în pagina următoare.

Pagini: 1 2